Cuba. O ţară ruptă de lume, aruncată în Caraibe. Gândurile legate de Cuba sunt invariabil cele despre Che Guevara, tutun şi rom, maşini americane vechi din anii ’50. Aşa şi este. Însă totul acolo miroase a vară. Vegetaţia este bogată, palmieri de toate soiurile, cocotieri, leandrii imeşi, hibiscus. Toate cresc în voie, mângâiate de soare.
Oamenii sunt săraci. Foarte săraci. Salariul lunar al unui cubanez este de 300 de pesos, monedă locală, ceea ce înseamnă vreo 10 euro. Evident, nici ei nu se rup cu munca, vorba aceea „eu mă prefac că te plătesc iar tu te prefaci că munceşti”. În fiecare bucăţică de Havana Vieja eşti acostat de mici întreprinzători care au ei să-ţi vândă havane la un preţ foarte bun. Mai găsesc şi muşterii. Însă noi, români autentici, care am trecut prin ce trăiesc ei de vreo 50 de ani, nu ne-am lăsat.
Mai ales că vizitasem celebra fabrică de havane Partagas unde ni s-a explicat cum e cu astfel de ţigări. Tufa de tutun are 4 feluri de frunze, în funcţie de locul de pe tulpină: pentru tărie, pentru aromă, pentru ardere şi pentru învelirea tuturor într-un mod estetic. Micii bişniţari din stradă amestecă tutunul cu frunze de banană, care am înţeles că dau nişte efecte secundare la stomac. Şi cum nu am dorit să ne petrecem jumătate din vacanţă în camera unde până şi regele merge singur, am ales să fumăm ţigări mai scumpe dar de calitate.
Tot despre oameni aş mai putea vorbi de liniştea pe care o au. Acolo ei nu sunt grăbiţi, de parcă toată lumea s-a oprit în loc, timpul ocoleşte insula, iar luna urmează soarelui doar pentru a le da lor odihnă. Nu sunt supărăcioşi sau ranchiunoşi. Cred că se descurcă. Nu pare să îi deranjeze că în mijlocul străzii trebuie să oprească Chevroletul lor vechi şi tunat ca să mai toarne în rezervor un lichid dubios de culoare maronie pe post de carburant. Nu le este peste mână ca în faţa Capitoliului din centru să arunce un lighean cu lături. Ei sunt liniştiţi şi se uită cu îngăduinţă la turiştii veniţi de peste mări şi ţări să-i vadă.
Ei pozează. Unii o fac cu profesionalism, sunt îmbrăcaţi în stil colonial şi contra unui pesos convertibil (CUC) bagă o ţigară imensă de foi în gură şi apar cu turistul în poză.Despre Havana poţi afla totul într-o zi. Nu este un loc încărcat de cultură în care să merite să vezi muzee de artă. Însă are un farmec irepetabil prin însuşi oraşul în sine. Este declarat monument UNESCO şi este de înţeles de ce. Cladirile coloniale şi centrul sunt conservate, poate şi din lipsa banilor, poate şi pentru valoarea lor istorică.
Eu una nu am reuşit să aflu. Centrul capitalei este o încrengătură de străduţe care se întâlnesc în căteva pieţişoare, Plaza de Armas, Plaza de la catedral, Plaza Vieja. Peste tot sunt artişti locali care lucrează bijuterii din coral negru sau pictează naiv înţelesul lor despre lume. Havana înseamnă şi plimbări pe Malecon, un bulevard lung de vreo 7 kilometri pe malul oceanului. Seara sute de îndrăgostiţi îşi petrec iubirile pe Malecon. Peste tot auzi acorduri de samba, rumba sau cha cha. Uneori chiar îi poţi vedea dansând.
Impresionant este şi show-ul Tropicana, cabaretul local în aer liber, care are tradiţie încă din 1939. Câteva sute de dansatoare şi dansatori bucură spectatorii timp de aproape 2 ore. Biletul este destul de scump, însă merită fiecare bănuţ. Într-o zi, aiurea, am urmat viaţa lui Ernest Hemingway prin Cuba. Am vazut camera unde şi-a petrecut 7 ani scriind, petrecând, iubind, în Hotelul Ambos Mundos, apoi am mers la Bodeguita del Medio şi la Floridita, doua baruri pline de farmec. Hamingway avea o vorbă: „Îmi beau Mojito la Bodeguita şi Daiquiri la Floridita”. În Cojimar, un sat pescăresc, a cumpărat în 1939 Finca Vijia, unde şi-a petrecut ultimii 22 de ani din viaţă.
Cuba pentru mine este locul în care am înotat cu delfini. Clar, faptul că am înotat sună pretenţios. De fapt eu am stat în ocean şi ei au venit în cadru organizat la noi. I-am mângâiat, i-am pupat. Sunt blânzi, dresaţi şi ştiu să ceară recompense. Adică vin, pupă clientul şi apoi înoată unde este dresorul şi chiţăie să primească peşte de mâncare. Adevărul este că sunt tare drăgălaşi. Şi cauciucaţi la atingere. Am fost asiguraţi că în Cuba nu există rechini, în acea parte de Atlantic. Sincer…mă îndoiesc şi cred că ne-au spus-o aşa, în scop turistic.
Plajele din Cuba sunt fantastice. Când mergi spre mare, treci de copaci şi tufe felurite, ca într-o pădure, apoi printre ierburi şi plante agăţătoare începe să apară nisip ca imediat să ieşi pe întindere de nisip fin şi alb care te duce spre o apă turcoaz. Oceanul Atlantic.
