Mi-aduc aminte că, liceană fiind, mă uitam pe o revistă care promova turismul în ţara cavalerilor maltezi şi mă gândeam la imposibilitatea de a ajunge vreodată acolo.În vara lui 2006, într-o dimineaţă ne-am suit în avionul care mă ducea către visul meu de a vedea Fereastra Albastră. Nu-mi venea să cred. Malta, un arhipelag rătăcit în mijlocul Mediteranei. Malta este cea mai mare insula din cele şase. Este pretenţios spus că patru dintre ele sunt insule.
Sunt nişte pietricele, fiecare dintre ele gârbovită în spatele unei legende. Malta, unde se afla şi capitala, este cam cât Bucureştiul de mare, cu doar patru sute de mii de locuitori. Urmează Gozo, insula cu un singur semafor, 30 de mii de locuitori, locul în care nimeni nu încuie uşile la care, ba mai mult, uită cheile în broască. Gozo este locul unde Ulise a fost ţinut captiv timp de şapte ani de către Calypso. Urmează Comino pe care locuiesc 3 bărbaţi, crescători de porci într-o fermă.
Ultimele trei sunt nelocuite, Filfla, fostă bază militară şi insula migratoare (se deplasează cu 2 centimetri pe an), Cominotto, despre care nu ştiu nimicşi St. Paul, insula pe care au debarcat Sfântul Pavel şi Sfântul Luca. Ultimul, apostolul pictor, a pictat la vremea lui, se zice, pentru maltezi o icoană cu Sfânta Maria şi pruncul ei – „Black Madona”, inspirată de chipul localnicilor.
Este uimitor cum trăiesc aceşti oameni. Locuiesc pe un bolovan lipsit de ape curgătoare, cu foarte puţină vegetaţie. În afară de câţiva leandri şi palmieri care cresc ajutaţi de oameni sau de ploi, doar cactuşi mai poţi vedea. Care au fructe. În Malta am mâncat singura dată o smochină direct din copac. Aceasta se întâmpla în vecinătatea templelor megalitice Hagar Qim construite în 4000 î.C. Toate clădirile din această ţară sunt construite din însăşi inima insulei, din globicerină, o piatră calcaroasă. Au 64 de cariere. Toate clădirile sunt nevopsite, bej, culoare naturală. Toate, mai puţin de una, clădirea Hilton, în centrul oraşului St. Julien, clădire neiubită de maltezi, tocmai pentru că iese din tipare.
La Valletta, patrimoniu UNESCO, este plină de istorie, totul învârtindu-se în jurul legendelor legate de cavaleri. În Mdina, vechea capitală a Maltei, atunci când intri, simţi că totul încremeneşte. Se intră pe Poarta Tăcerii într-un oraş pietonal, cu străzi extrem de înguste, unde se spune că încă locuiesc urmaşii cavalerilor după care a fost numită insula. Maltezii sunt foarte credincioşi. Au 365 de biserici, o catedrală şi o co-catedrală. Când se sărbătoreşte hramul uneia dintre ele, clădirea este gătită cu panglici, steaguri, statui în mărime naturală şi mii de flori, iar seara se dă petrecere cu artificii, „La Festa”. Co-catedrala Sf. Ioan ascunde picturile de valoare inestimabilă ale lui Caravaggio.
Marele Port poate fi admirat de pe înălţimile Grădinilor Barracca, singurul loc de pe insulă unde poţi întâlni porumbei. Spun singurul loc, pentru că acolo este o fântână cu apă dulce, construită pentru a da frumuseţe acestor grădini. În rest, Fereastra Albastră este minunată, iar în peşterile din jurul insulei poţi face scufundări printre peşti, corali şi anemone. În satele pescăreşti poţi găsi sute de bărcuţe cu ochiul lui Osiris, „luzzu” – care să te apere de rele.
Locuitorii sunt veseli şi vorbăreţi. Ciripesc o engleză şuierată şi o malteză din care nu înţelegi nimic. În urma dominaţiei engleze de 200 de ani, au rămas cu şofatul pe stânga şi cu engleza ca limbă oficială. Însă ei, sub numeroase dominaţii de-a lungul istoriei, au luat mult şi de la arabi, malteza fiind o limbă bazata 80% pe arabă. Iar locuitorii aduc un pic a mauri. Mâncarea este groaznică. Nu ca ar avea probleme, dar maltezii nu ştiu să gătească. Singura mâncare bună a fost cea de la Pizza Hut, în piaţa din Buggiba.
Malta e o ţară idilică, în care îţi poţi face luna de miere sau în care să fugi de nebunia lumii. E o ţară mică, suficientă pentru doi îndrăgostiţi. Peisajele de pe stânci te fac să îţi ţii răsuflarea. În drumul către casă, după o săptămână minunată, nu-mi puteam lua gândul de la Fereastra Albastră şi de la frumoasele legende care te duc în spate, mult, în timp…
